Istoria maşinii avea să se schimbe pentru totdeauna odată cu înfiinţarea Ford Motor Company, în anul 1903 - moment la care Henry Ford deţinea 25.5% din acţiuni şi devenea Vicepresedinte şi Inginer Sef. La început, fabrica Ford de pe Mack Avenue din Detroit producea numai câteva maşini pe zi - cu doi sau trei oameni la fiecare maşină, cu componente fabricate la comandă de către alte companii. Prima maşina construita de companie a fost vândută pe 23 iulie 1903; iar Henry a devenit Preşedinte şi, trei ani mai târziu, Acţionar Majoritar.
Prin modelului T, scos pe piaţă în 1908, Henry Ford şi-a îndeplinit visul de a fabrica un automobil fiabil, eficient şi cu un preţ rezonabil. Acest vehicul a marcat o nouă eră în transportul personal; era uşor de utilizat, întreţinut şi manevrat pe drumurile accidentate - un succes instantaneu.
O nouă generaţie
Lucrurile avansau rapid. În anul 1919, Henry şi fiul său Edsel au achiziţionat întreg stocul de participatiuni al actionarilor minoritari, în valoare de 105.568.858 $, devenind astfel proprietarii companiei. Edsel, care a preluat în acel an funcţia de Preşedinte de la tatăl său, a continuat să ocupe această poziţie până la moartea sa, în anul 1943, atunci când Henry Ford a revenit la conducerea companiei.
Pensionare
Henry Ford a demisionat, pentru a doua oară, din funcţia de preşedinte al Ford Motor Company în septembrie 1945, fiind urmat în funcţie de nepotul său, Henry Ford II. În anul următor, Henry a fost omagiat la Jubileul de aur al Industriei de Automobile Americane, pentru contribuţia sa majoră la industria de automobie, iar mai târziu, în cursul aceluiaşi an, Institutul American al Petrolului i-a înmânat prima medalie de aur pentru contribuţia excepţională la bunăstarea umanităţii.
Sfârşitul unei ere
Henry Ford a murit la reşedinţa sa din Fairlane, în Dearborn, pe 7 aprilie 1947, la 11.40 pm. Avea 83 de ani. La momentul morţii sale, inundaţiile provocate de râul Rouge River au provocat o cădere a curentului în zonă. Cu lămpile cu cherosen şi lumânările aprinse, scena trebuie să fi fost similară cu cea naşterii sale, în urmă cu 83 de ani.