Ford Home
Îndrăgitul FORD FIESTA
Aspectul inteligent întâlneşte gândirea inteligentă. Cu forma sa dinamică încântătoare şi interiorul stilat şi sofisticat, Fiesta este o maşină plăcută la vedere. Este însă proiectată şi pentru a-ţi face viaţa un pic mai uşoară cu ajutorul unei serii de tehnologii inovatoare şi utile. De exemplu, cu ajutorul sistemului Acces fără cheie, nu va mai trebui să te scotoceşti prin buzunare pentru a găsi cheia. Odată intrat în maşină, apasă butonul PowerStart şi ai pornit. Parcarea este mai simplă cu ajutorul Camerei video pentru vizualizare spate, care îţi afişează ce se află în spatele maşinii în oglinda retrovizoare. Aşa că nu mai este nevoie de întoarceri suplimentare atunci când parchezi.

Dat fiind faptul că aceasta este o prezentare generală a Ford Fiesta, unele dintre dotările menţionate pot fi opţiuni standard pentru întreaga gamă, în timp ce altele pot fi dotări opţionale sau pot fi disponibile numai pentru anumite modele. Te rugăm să consulţi ghidul de produs sau sa contactezi cel mai apropiat dealer autorizat Ford.
Design exterior
Designul Kinetic Ford înseamnă energie în mişcare, iar Fiesta întruchipează exact esenţa acestei idei.
Parcare asistată (dotare opţională)
Fiesta te va ajuta să te strecori cu uşurinţă în cele mai înguste locuri de parcare.
Design interior
Aşază-te la volan şi privirea îţi va fi imediat atrasă de panoul de bord uimitor, iar dispozitivele de control ţi se vor părea la îndemână, în mod natural.
Bluetooth®* cu tehnologie de comandă vocală (dotare opţională)
De ce să îţi foloseşti mâinile pentru a avea acces la divertisment şi informaţii? Vorbeşte, pur şi simplu, cu Fiesta.
Parbriz încălzit "Quickclear" (dotare opţională)
Zăpadă, gheaţă şi condensul dispar în numai câteva secunde.
Ştergătoare de parbriz cu senzor de ploaie şi faruri cu aprindere automată (dotare opţională)

Fiesta se va ocupa de funcţiile simple, aşa că aşază-te comod şi bucură-te de drum.

Faruri cu stingere întârziată
Apasă scurt maneta din stânga şi farurile vor rămâne aprinse pentru câteva secunde, pentru a-ţi ilumina drumul până la uşa casei tale. Atractiv, inteligent şi atent - cum ai putea rezista?

Oglinzi electrice laterale cu lămpi de semnalizare integrate
Atunci când maşina este parcată, aceste oglinzi electrice sunt retractate pentru a preveni deteriorarea accidentală. Iar elegantele lămpi de semnalizare integrate îi avertizează pe cei din jur, atunci când doreşti să schimbi direcţia de mers.
Sistemul de alimentare Ford Easy Fuel
Nu ai vrea să strici totul alimentând noul tău Ford Fiesta cu un tip greşit de combustibil. De aceea, ingeniosul său obturator respinge duzele pompelor cu combustibil incompatibil.
Modul de conectivitate (dotare opţională ca parte a pachetului)
Conectează-ţi MP3 player-ul sau iPod-ul şi vei avea acces la acestea folosind butoanele de comandă de pe volan.
*Marca şi logo-urile pentru Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth SIG, Inc., iar folosirea lor de către Ford Motor Company Limited şi companiile sale partenere se face cu licenţă. Orice alte mărci şi denumiri comerciale aparţin respectivilor proprietari.
Exterior
Grila frontală mai amplă şi farurile restilizate conferă modelului Fiesta o prezenţă sportivă distinctivă. Jantele din aliaj, de dimensiuni variate, accentuează aerul aventuros al maşinii - indiferent dacă faci o plimbare pe un drum de ţară sau te strecori fără efort prin traficul urban.
Interior
Odată ajuns în interiorul surprinzător de spaţios, vei observa imediat atenţia pentru detalii. Confortul se îmbină cu bunul-gust, conferind habitaclului un aer de lux, mulţumită materialelor de calitate înaltă, lucrate cu precizie. Şi torpedoul te va surprinde, cu numeroase soluţii inventive pentru depozitare, cum ar fi extrem de utilele suporturi pentru pix şi bloc notes, nişele pentru monede şi, desigur, un loc special pentru manualul maşinii tale.
 
Adaugă